Nimeni nu credea că voi reuși, doar eu! Am avut și binecuvântarea să am ca soț, un suflet pereche. Dacă m-a durut pe mine, la fel a suferit și el, am luptat, a pus și el umărul, am mers inimă lângă inimă, de mână. Nu mi-a dat drumul niciodată. Nici când agonizam, nici când eram furioasă sau mă abandonasem, că a fost și asta. Am avut o perioadă în care nu mai vroiam să fiu. Mă durea fiecare oscior. Dar mai tare mă durea sufletul de cum se chinuie familia cu mine. Niciodată n-am acceptat că aș putea fi o povară pentru cineva.

N-am fost niciodată prințesă, și cred că nici nu mi-am dorit.
N-am avut jucării, dar mi le-am imaginat și uneori mi le-am construit din pământ sau lemn.
Am creat cu mintea-mi deschisă, poezii și povești.
Adesea erau inspirate din frumuseţea locului natal, care m-a vrăjit.
Încă mă închipui regina acelui ținut.
Magia lor a ținut deseori, cu sufletul la gură,asistența.
Fiecare a luat ce-a vrut din ele. Speranță, încredere, nostalgie, frumos.
Iubirea, am născocit-o. Ca și iertarea, îngăduința și dăruirea.
Eu am dat valoare lucrurilor și fiecărei clipe!
Mi-au strivit inima răutăți, ignoranțe, umilințe și amar.
Dar am recompus-o iar și iar. Au încăput în ea toate nefericirile lumii.
Am învățat să mă ridic de fiecare dată, parcă mai puternică.
Pentru ceilalți m-am dat nu o dată ci de trei ori peste cap.
Nu sunt o victimă ci o învingătoare, și-așa vreau să rămân.
Mă inspiră fiecare răsărit de soare și mă înduioșează orice strigăt de ajutor.
Construiesc totul din lucruri mici. Așez clipele una peste alta.
Cu recunoștinţă pentru fiecare zi sau om frumos.
Și cu credinţa că va fi bine. Până la capăt…!
Concentrați-vă mai mult pe ce sunteți și pe ce aveți.
Nu pe ce aveți nevoie…
Nu vă plângeți din nimic. Totul are o rezolvare, mâine.
Judecați mai puțin și iubiți mai mult. Cat mai e timp…
Vă îmbrățișez, cu sufletul!